In data de 11 martie 2021 se sărbatorește Ziua Mondială a Rinichiului, eveniment care își propune să sporească nivelul de educație, dar și conștientizarea asupra gestionării eficiente a simptomelor și abilitării pacientului, pentru a-l încuraja să își trăiască și să-și desfășoare cât mai normal cu putință propria viață.
Bolile renale afectează un număr foarte mare de pacienți, și pot avea un impact major atât asupra vieții pacienților, cât și asupra familiilor acestora. Evoluând frecvent spre forme cronice, bolile renale necesită supraveghere periodică și tratament de lungă durată. De asemenea, patologiile renale se asociază frecvent cu sau sunt secundare altor boli precum diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, bolile autoimune și altele, managerierea concomitentă a tuturor acestor aspecte devenind dificilă din punct de vedere fizic, psihic și emoțional pentru pacienți.
De aceea, „Învață să trăiești cu boala de rinichi!” este motto-ul care definește anul acesta campania dedicată Zilei Mondiale a Rinichiului, pacienții fiind incurajați să adopte un stil de viață sănătos, protector pentru rinichi, dar și o atitudine optimistă în lupta cu boala, pentru a avea o viață cât mai plină, împlinită și fericită.
Potrivit specialiștilor, boala cronică de rinichi este ignorată până în stadii avansate. Astfel, doi din trei pacienţi sunt diagnosticaţi cu boală cronică de rinichi când funcția renală ajunge la sub 15%. De aceea, prevenția și tratamentul în boala cronică de rinichi sunt multidisciplinare, implicând nu numai nefrologi, ci și medici de familie, specialiști în diabetologie, nutriție, cardiologie, medicină internă și psihologie.
Masurile generale pe care le pot lua pacientii pentru a isi proteja rinichii includ dieta echilibrata, controalele periodice cu medicul nefrolog curant, dar mai ales controlul foarte bun al bolilor asociate : mentinerea in limite normale a glicemiei, tensiunii arteriale, controlul bolilor endocrine si autoimune.
În contextul epidemiologic curent, pacienții cu boli renale cronice sunt puternic afectați de restricțiile impuse, fiind deseori obligați să renunțe la controalele periodice. De asemenea, infecția cu Sars-CoV2 poate lua forme grave la pacienții cronici și mai ales la cei transplantați și imunosuprimați. De aceea, Prof. Dr. Adrian Covic încurajează toți pacienții cronici și transplantați să facă demersurile necesare pentru a se vaccina cât mai curând.
„Vaccinarea este esențială pentru cei care au beneficiat de un transplant sau care se află pe listele de așteptare, fiindcă studiile realizate în pandemie arată că mortalitatea în cazul infectării cu SARS-CoV-2 este mare în rândul acestora. Pentru toti acesti pacienti este de asemenea foarte important sa isi continue tratamentul cronic si sa mentina contactul permanent cu medicul nefrolog. Controlul periodic al starii de sanatate este solutia unei evolutii a bolii cronice cat mai silentioase si fara un impact major asupra calitatii vietii”, a declarat prof. univ. dr. Adrian Covic, presedintele in exercitiu al Societatii Romane de Nefrologie si coordonatorul Compartimentului de Transplant Renal al unității medicale.
Comments